Andra Alina Olarean
Categorie: Umanitar, voluntariat
Nume și prenume candidat: Andra Alina Olărean
Nominalizare: JCI Suceava
Ocupația sau profesia candidatului:Notar Public
Educație – Diplome, Premii:
- 2005 Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi – Profil Științe Sociale
- 2009 Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Universitatea Babes-Bolyai
- 2011 Master Management Media – Universitatea Babes-Bolyai
- 2012 Facultatea de Drept –Universitatea Babes-Bolyai
Lista celor mai importante lucrări/articole publicate și o scurtă descriere a acestora:
La începutul carierei media, Andra a realizat campanii de educare și umanitare sub sigla Tv Rădăuți și Radio Gold. După schimbarea domeniului de activitate, acestea au fost mutate pe o fundație personală.
- Campania Donează o carte 2013 – eveniment organizat la casa de cultură, unde toate școlile și liceele din Rădăuți, județul Suceava, au fost invitate să participe. Pentru a putea participa la concert, trebuia să donezi la intrare, o carte. La final, toate cărțile au fost donate la un centru de plasament.
Spot campanie https://www.youtube.com/watch?v=g22P6dHQyr8
- Cursuri de training gratuite Tv și Radio pentru elevi și liceeni din Rădăuți – 2013 –
Pentru a ajuta tinerii să își aleagă o facultate și o profesie, în care să se regăsească, a organizat programe gratuite de training în mass-media. A avut aproximativ 89 de cursanți, care au învățat cum să filmeze, cum să vorbească la știri, să faca un vox – pop și să prezinte știri. O parte din ei, lucrează și astăzi în acest frumos domeniu.
- Campania Voci de Aur- Radio Gold -2012 – A făcut o preselecție între licee pentru a alege cea mai frumoasă voce. Scopul a fost de a educa și de a promova tinere talente.
stire https://www.youtube.com/watch?v=JzFpKEM_rfg
- Campania Donează o jucărie, fă un copil să zâmbească! 2012 – prezent
Începând din 2012, anual, de Crăciun, Andra împarte mii de cadouri copiilor nevoiași din Bucovina, ce trăiesc în familii cu un venit de 400 lei. Colectează haine, jucării, dulciuri și cărți. Le face pachete și le duce personal, la casele celor nevoiași împreună cu voluntari.
Spot 2016 https://www.youtube.com/watch?v=ifVnNDt4Zj4&t=1s
Site http://doneazaojucarie.ro/
Rețele de socializare https://www.facebook.com/doneazaojucarie/?fref=ts
Bilanț:
- 2012 – 100 copii ajutați
- 2013 – 500 copii ajutați ti
- 2014- 1300 copii ajutați
- 2015- 2800 copii ajutați
- 2016 – 3300 copii ajutați
- Campania #EuTeAjut 2017 – prezent
Ajută un tânăr / copil fără părinți sau care provine dintr-o familie defavorizată, oferindu-i un serviciu gratuit / învățându-l ceva / împărtășind împreună, o zi de neuitat / ajutându-l să își îndeplinească un vis. Postează un clip / foto cu titlu #euteajut și provoacă alte 2 persoane, care să facă același lucru! Această campanie a devenit imediat virală în mediul on-line unde sute de tineri și adulți au ales să participe.
https://www.youtube.com/watch?v=yXR1PxDc1PI (spot campanie)
articol
http://romanialibera.ro/stil-de-viata/timp-liber/video–o-tanara-suceveanca-vrea-sa-stopeze-saracia-din-romania-prin-campania-devenita-virala-pe-internet—-euteajut—p–456887
Campania #EuTeAjut este încă în desfășurare în on-line pe facebook
Informații cronologice cu privire la cariera candidatului și domeniul de activitate:
Mass-Media
- Realizator emisiuni Radio Gold 2002-2010
- Redactor – șef și manager Radio Gold 2005-2014
- Redactor Radio Universitatea Babes-Bolyai 2007-2009
- Manager televiziune regională 2011-2015
- Prezentator evenimente
Domeniul Juridic
- Notar Stagiar –Absolventă a primei promoții de cursanți INR 2014-2016
- Notar public – 2016 – prezent
Astăzi este:
- Notar public în Siret și Horodnic de Sus https://olareanandra-alina.ro/
- Inițiator campanie umanitară http://doneazaojucarie.ro/
- Asociat business – sală de fitness http://www.bucovinafitnesscenter.ro/
- Blogger și vlogger www.andraolarean.ro
- Lucrează la o carte de dezvoltare personală
Detalii suplimentare cu privire la realizările excepționale ale candidatului și provocările cu care s-a confruntat pentru a le atinge:
Prima lecție pe care i-a dat-o voluntariatul a fost să nu judece. Mergând acasă la copii nevoiași se întâlnea cu tot felul de situații. Cu mame bătute în ziua de Crăciun, copii ținuți în mizerie. A învățat să nu judece femeile, care acceptă să își crească copii într-un mediu violent. Să nu judece părinții, care își pun copii la muncă de la 6 ani și nu îi mai duce la școală.
A doua mare provocare a fost managmentul campaniei. Colectarea, împachetarea și livrarea la domiciliu a mii de pachete anual. Deși la început era foarte ușor, pe măsură ce campania s-a dezvoltat, Andra a avut nevoie și de alți voluntari.
Anual se alătură aproximativ 80 de voluntari din diferite școli și licee din județ.
O altă provocare a fost să găsească copiii care au nevoie și să le ofere pachete potrivite vârstei lor.
Modul în care candidatul exemplifică principiul exprimat în următoarea linie a Crezului JCI: „Lucrul în folosul umanității este cea mai nobilă formă de a munci.”
Andra Olărean a încercat dintotdeauna să ajute cum poate: în perioada în care deținea rețelele de media, organiza evenimente și campanii cu scopul de a educa și ajuta, iar în prezent oferă gratuități oamenilor fără venituri, în calitate de notar, în condițiile legii și prin campaniile umanitare pe care le derulează.
Întrucât este de părere că nivelul empatiei față de nevoile altora, a scăzut în societate, desfășoară în on-line o campanie de promovare a facerii de bine. Scopul este de a fi un exemplu pozitiv pentru ceilalți.
De asemenea, intenționeză să introducă un capitol despre voluntariat și în cartea de dezvoltare personală la care lucrează.
De ce persoana nominalizată ar trebui să fie dintre cei 10 tineri remarcabili ai României în 2017 și reprezentantul nostru în competiția internațională din 2018?
Andra este un exemplu de urmat în societate. Deși are o carieră care îi ocupă mult timp, ea a prioritizat ajutorul altor persoane, și nu face asta “doar când are timp”. Ea crede că succesul în viață este determinat din numărul persoanelor pe care le ajuți. Admir la ea faptul că a descoperit pasiunea facerii de bine încă din liceu, când participa la diferite acțiuni de voluntariat. Este de părere că, dacă fiecare ar ajuta pe cineva, nu ar mai exista sărăcie.